tipa de la bar

Iti place accentu meu. Stiu. Nu m-ai privit inca atat de apasator cum te privim noi pe tine. Mai bine te ignor. Ceilalti pot sa iti faca avansuri. Dar imi dau seama ca de ceva timp tragi cu urechea la conversatia noastra si zic asta pentru ca observ ca il tot pui sa repete ce a zis. Nu esti atenta la conversatia voastra. Se pare ca te-am acaparat cu ceea ce le zic eu baietilor. Sau doar mi se pare. Ce faci? aa...dansezi. Sari ca o nebuna si vad ca nu stii melodia. Adica tu te distrezi, esti independenta si dansezi ca o rebela pe melodia la care toti ne-am hotarat sa stam la mese. Uite ca vin fanii. S-au ridicat cativa tipi putin ciupiti. Se dau mari cu stiluri de dans orientale sau ce or fi alea. Clar! Dansul pinguiului-asta lipsea. Dar e bine. Eu imi termin berea. Ma duc la bar sa mai iau una. Iti fur un zambet. Stau la bar si astept sa fiu servit si parca mi-ai sters toata memoria cu privirea aia. Cum... wow! Si ce zambet...
Iau berea. Cum sa ma duc acum spre masa? calm? sa dansez si eu ptuin? nu, nu cu berea in mana. Se mai tine mult ala dupa tine? E o melodie pe care nu o stiu. Te-a luat in brate, dar danseaza ca un cocalar. Prietenii mei ies pana afara. Ies si eu cu ei si dam cate o gura din vodca de acasa. Uuuu.....e tare. Acum pot sa dansez penal. ma doare undeva de ce mai zici. Pana la urma cu rusinea mor de foame. Poate asa o sa iti mai fur o privire. Si ce zambet...
Intram si ne asezam iar la masa. Stingem cu bere si ne ridicam. O bomba de melodieeee. "Bah! deci clar asta e. Tre sa facem ceva!"-spiritul de turma. Divide and conquer. A plecat si ala pana la baie cred. Vin mai aproape. Ma omoara ochii tai si nu dansezi rau, nu mai sari ca o descreierata. Deschid gura si nu zic nimic. In fond, de ce sa zic ceva? Limbajul trupului ar trebui sa faca treaba asta, dar el zice:"Am baut, dar erai buna si inainte sa beau". Neah! revizuim tactica...sa zica: "sunt mai mult decat ok si nici tu nu esti rea", dar ochii mei ma dau de gol. In ei citesti cat de fraier sunt:"Imi place privirea ta. Si ce zambet..."
Dar e tarziu si nu mai ai nici tu chef de altii. Am tacut pana acum si nici nu am miscat vreo ceva. Incep sa te agaseze si avansurile papagalului cu care esti si care s-a imbatat si el destul de zdravan. Ma las batut. "Mai vreti o bere baieti?". Nu spune nimeni "nu" in seara asta. Ma duc la bar iar si vad ca ea se imbraca si tot discuta cu ala. Asta e!"3 beri". Simt o mana pe spate. Ma intorc. Ma ia in brate si ma musca de ureche. "Poate maine". Are pierce in buza. A plecat singura. Iau berile. Ma intorc la prieteni si ciocnim. Dansam. Am baut prea mult sau chiar ea era? A ei era privirea fetei de la bar, cu pierce. Si ce zambet...

Jurnalul unui paranoic(5-the end)

Nu am mai scris pentru ca m-au urmarit. Nu mai sunt in siguranta nici fata de mine.
Ma chemat si am acceptat. Am fost un prost. Am acceptat sa aud pentru a nu stiu cata oara acele cuvinte reci care vor vajai in mine probabil pentru totdeauna.
Un soare mai rece ca acum nu am mai simtit de mult. Ma lovea pe frunte parca in ritmul in care ea isi recita discursul. De azi nu mai sunt al ei si nu mai este a mea. Sunt al nimanui. AL NIMANUI.
Pulsul imi bate in ritm cu palpaitul lumanarii de pe birou. Se face curent. Vad ca am uitat gemul deschis iar. Geamul. De ce imi pare ca l-am mai vazut deschis asa de atatea ori inainte?
Floare uscata, banca rece, tigari, dezacord. Totul suna grav in mine si simt ruptura cum se adanceste cu fiecare inspiratie a mea. ("sari!") Imi simt grumazul incalzit de atata fumat. M-a facut sa tremur. Pentru ce? Pentru CINE? M-au urmarit. Nu e prima oara si nu va fi ultima. ("sari!) Tremur!
Da! Iti simt respiratia in ceafa si-ti simt si privirea peste umarul meu. Te uiti cum imi scriu testamentul. ("sari!") TE AUD! Poate o sa fac chiar asta. Singur. A plecat. Am mai vazut geamul deschis asa...

Jurnalul unui paranoic ( 4 )

Am fost astazi la ea. Am trecut pentru prima oara acel prag si m-am asezat in patul ei moale. A inceput sa imi povesteasca noile planuri ce le-a pus la cale cu prietenele ei. Eu ma cautam cu privirea in fiecare coltisor al acelei camere. Nu ma gaseam. Nu ma vedeam in acel pat. Dar am fost. Am mai fost in patul acesta. Inca puteam sa vad cutele ce le-am lasat in cearceaf si simteam inca vibratia noastra.
Am mai fost la ea. Ii vad buzele miscandu-se, dar nu pot deslusi nimic din ceea ce spune. Imi e familiara nuanta aprinsa a culorii peretilor. De ce traiesc in acest continuu sentiment de deja-vu? Clipesc si ii simt absenta. Nu mai este in camera. Nu o mai aud. Ma ridic din pat speriat. Din cativa pasi sunt in hol si tot nu ii aud glasul. Nu aud nimic. Este o liniste ce ma framanta. Nu este in baie, nici in bucatarie. Intru in ultima camera. Nimic. Vad un dulap si ma apropii de el. Il deschid. Ce cauta hainele mele aici? Tricouri, boxeri si hainele ei. Vad un sac jos. Il deschid si vad o aglomeratie de ciorapi. O parte sunt ai mei, o parte ai ei. De cand locuiesc aici?
Ma intorc. O vad asezata pe canapea. Se uita la televizor si imi vorbeste. Ma intind langa ea. Imi plimb mana prin parul ei. Ma priveste in ochi si ma saruta apasat pe obraz. Parca zvacnesc in mine cuvintele: " Te-am vazut plecand de atatea ori incat singurul loc in care stiu ca esti intr-adevar prezenta este in mine.". Dar o vad iar si as vrea sa imi pastrez aceasta imagine mereu. As vrea sa imi tatuez sarutul ei pe obraz. Mi-l vor lua si imi vor sterge memoria. Ma vor devora si voi ramane o conserva goala.
Sar!

Jurnalul unui paranoic ( 3 )

Vad umbra mea cum dispare din acel contur si uit de ea. Vad un geam spart in spatele meu, unul intreg in fata mea. Nu le inteleg si nu ma inteleg. Scriu aici pentru ca mi-e frica de ei si de ceea ce vad. Si esti scris pentru a nu stiu cata oara...
O vad venind si astazi cu acelasi zambet cu care m-a intampinat intaia oara. Ceva s-a schimbat. Ochii! Unde e? Ce a patit sau ce am facut? O intreb. Ezita. Sigur imi ascunde ceva. Stralucirea din ei dispare. Cand eram mic imi placea sa ma uit la desene animate la video. Ultimul inorog. Si ei ii disparea sclipirea nemuritoare a ochilor cand inceta sa mai fie idealul vanat de rege. Ea ramane aceeasi de care ma voi lipi irevocabil si ma voi desprinde ca scrumul tigarii ce-o fumez.
Nu ne plimbam astazi. Stau intr-un loc retras pentru a ne privi. Jocurile de cuvinte si cele de priviri sunt aprinse de berile reci. Beau ce bea ea, desi preferam altceva. Ca un peste imi place sa inghit mamaliga din carlig... si nu imi doream un alt pescar. Daca imi este atat de frica atunci de ce ma arunc de pe cel mai inalt loc ce l-am gasit? Si de fiecare data cand o fac uit. Uit de geam, de ai mei, de tot si traiesc iar. E atat de bine acum. As vrea sa traiesc doar acum, sa fiu doar un spectator la ce va urma.
Ma surprinde intr-un mod placut fiecare gest al ei: privire, simt, atingere. Mi-e frica sa nu fie doar un chit ce ma umple. Sunt pierut, dar ma simt a fi exact unde trebuie. O gust si aroma ei vibreaza pentru mult timp. Ma simt incababil de a-ti descrie fericirea si orgasmul pur al privirilor. Nu o voi face oricum pentru ca mi te vor citi si vor arunca ei prima lopata de pamant.
Ma hranesc cu aceeasi amintire si uit.

Jurnalul unui paranoic ( 2 )

Egoismul omoara si aprinde spiritele. Sunt egoist cand zic "AM NEVOIE DE CINEVA CARE SA AIBE NEVOIE DE MINE"? Ea este?
O vad in doua ipostaze zilnic. Noaptea imi tulbura somnul si ziua imi lumineaza drumul. Sunt agitat de calmul ce ma cuprinde. Nu inteleg si nu vreau sa inteleg pentru ca imaginatia mea se descurca de minune pana acum.
Din umbra amintirilor ma lovesc greselile ce voi urma sa le fac. Am iesit cu ea la un suc. Voi incerca sa fiu original azi. O vad coborand. Sting tigara si pe chipul meu se instaleaza acelasi zambet ce nu-l pot controla si care ma face sa par stupid. Urca. Mergem pana la singurul loc unde stiu ca gasesc savarine. De mult voiam sa fac asta.
Vorbim tampenii. Nu ma deranjeaza, dar ma gandesc intr-una ca nu sunt cele mai grozave savarine. Fac asta pentru ca stiu ca inevitabil orice alt gand m-ar duce la tradare. O vad sarutata de o umbra. Nu are chip. Ea imi zambeste sau ii zambeste? Poate ei ii plac savarinele astea.
-Hai la tine. Hai sa uitam de noi. Macar azi sa uitam amandoi. Altadata tu vei fi uitat deja de mine.
Nu ies aceste cuvinte din gura mea, oricat de mult as vrea. Nu pot. Mi-am luat gandul de la savarine si ma vad tradat. Am vazut de la inceput acea umbra care ma injunghie acum la fiecare semn ce mi-l face ea. Nu pot fi eu acolo.
Vad ce doresc si am pierdut deja. Inchid ochii si vad ce mi-am dorit si voi avea.
Imi vad conturul trasat cu creta pe asfalt.

Jurnalul unui paranoic ( 1 )

Mi-e frica sa te scriu pentru ca mi te vor citi, dar ma vor descoase oricum si povestea mea si a ei va murit degeaba. Sunt jos langa blocul meu trasat cu creta pe asfalt. Mi-e frig. Inchid ochii si incerc sa inspir. Nu pot. Se pare ca fiecare celula a mea respira individual. Deschid ochii. Vad acelasi drum ce ma ducea mereu la ea. Din reflex incep sa merg spre locul unde ne-am intalnit prima oara. Parintii...unde imi sunt parintii?Geamul...
Am mers incet initial apoi mi-am simtit parca pentru prima oara inima lovindu-mi cosul pieptului si am inceput sa maresc pasul. Este atat de profunda emotia primei intalniri. Imaginile saltului sunt inlocuite de imaginea primei ei priviri. Oare cum ma va saluta? Ne vom plimba de mana? Privesc in sus si vad un cer senin, roz. Este mai profund de atat. Este un rosu sangeriu stins. Aproape am ajuns.
Este pe banca ce va deveni a noastra si a lor si ma asteapta privind telefonul. De ce telefonul? Unde-i este privirea ce ma cauta? Ma grabesc.
Iau pozitia de drepti inaintea ei. Isi ridica ochii. Aceeasi privire ca o mana de taran ce seamana si secera. Ma nasc.
Aud primul cuvant si acesta ma umple. Arunc momentan iluzii in mine pentru ca macar una sa infloreasca in realitate. Pana la urma va pleca si voi ramane cu un buchet ofilit.

Ca gutuia-n dulceata(finalul)

Lucian:nu inteleg... nu inteleg ce are valsul(canta vreo doua acorduri de vals)...ce are tangoul(canta doua acorduri de tango)...de ce nu sunt si pentru mine?...nu inteleg...nu vad ce are poezia mea...(canta pe nishte acorduri versurile:)[Cand ploaia va-nceta/Voi fi aici, in fata ta/Iar tu venind sa nu te uiti/Ca-n ochi am lacrimi reci/Si sincera tu sa imi spui/Daca ramai sau pleci...]...de ce nu vede nimeni aceste cuvinte cand se uita prin caietul meu?(trist, arata spre public un caiet mazgalit ce era pe banca)...nu-mi vad desenele...sunt asa...ca intr-o barca...plutesc in deriva in mijlocul oceanului.Desigur, il am pe Radu, care e busola mea...el e confidentul meu... dar si asa...raman in deriva purtat de valuri...imi pare imposibil sa ajung undeva...daca ma aplec putin peste marginea barcii si privesc in apa vad un copil intr-un trup de barbat ce priveste intr-un mod ciudat la mine...si ne intrebam amandoi care reflexia cui este...Stii...cand eram mic o ajutam pe bunica sa culeaga gutuile. Ma suiam in copac si culegeam o parte, iar cele la care nu ajungeam le loveam cu un bat si cadeau. Din cele cazute unele se loveau mai tare, altele mai putin. Pe cele culese de mine si pe cele intregi din cele cazute bunicu le ducea la piata,... iar pe cele lovite sau stricate...bunica le lua...le spala si le curata...si apoi facea din ele o dulceata minunata a carui gust il simt si acum...stii...Domnisoara asistenta imi aminteste de bunica mea...amandoua au aceeasi privire blanda, aceeasi caldura in ochi cand ma privesc...si ma fac sa ma simt... ma simt asa... exact ca o gutuie din dulceata.