Panza de ochi

Rememoreaza intreaga piesa si retraieste fiecare replica. Brusc are o revelatie. O vede. O vede cu un el. Se privesc unul pe celalalt si zambesc. E ruperea neasteptata a franghiei putrezite ce el o numea speranta. Par a fi fericiti. El ii pune o floare in par. E un el oarecare. Nu sunt eu!!! Nimic. E doar o poza. Ea nu ar fi acolo, nu este, nu este posibil. E a mea. A mea! Si eu al Ei...

Nu ma vede. Parca ar fi o poza, un avatar al unei imperecheri nereusite. Ea nu ar zambi pentru acea floare si ochii lor nu ar licari astfel decat daca...Da! Cum de nu am vazut mai devreme?! Si Ea a parasit acel putregai cu ochi albastri deschis si par blond neintins pentru a ne uni. Esentele noastre sunt menite unei uniuni pure, vesnice. Parfumul. Da....parfumul nostru...

Vela se umfla tot mai tare si in zare se iveste un mal insorit. Ochii lui se lumineaza si se ridica brusc in picioare sprijinindu-se de catarg. Vede doar o umbra.

Ce dor mi-a fost!!!

Bate vantul iar

Priveste iar vela si o vede vibrand. Simte un fior rece pe sira spinarii. Stie ca este al Ei. Nu se mai poate pierde in cuvinte pentru ca nu mai exista. Isi lasa privirea in apa. Vede doar cerul, de un gri uniform, placut. Incearca sa atinga apa. Nu poate.

Intreaga intindere de apa este acoperita de o ceata uniforma, de un gri rozaliu. Simte aroma dulcetii de gutui. Isi amintete de ultima lor piesa vazuta si de monologul din final:

"nu inteleg... nu inteleg ce are valsul...ce are tangoul...de ce nu sunt si pentru mine?...nu inteleg...nu vad ce are poezia mea...[Cand ploaia va-nceta/Voi fi aici, in fata ta/Iar tu venind sa nu te uiti/Ca-n ochi am lacrimi reci/Si sincera tu sa imi spui/Daca ramai sau pleci...]...de ce nu vede nimeni aceste cuvinte cand se uita prin caietul meu?...nu-mi vad desenele...sunt asa...ca intr-o barca...plutesc in deriva in mijlocul oceanului.Desigur, il am pe Radu, care e busola mea...el e confidentul meu... dar si asa...raman in deriva purtat de valuri...imi pare imposibil sa ajung undeva...daca ma aplec putin peste marginea barcii si privesc in apa vad un copil intr-un trup de barbat ce priveste intr-un mod ciudat la mine...si ne intrebam amandoi care reflexia cui este...Stii...cand eram mic o ajutam pe bunica sa culeaga gutuile. Ma suiam in copac si culegeam o parte, iar cele la care nu ajungeam le loveam cu un bat si cadeau. Din cele cazute unele se loveau mai tare, altele mai putin. Pe cele culese de mine si pe cele intregi din cele cazute bunicu le ducea la piata,... iar pe cele lovite sau stricate...bunica le lua...le spala si le curata...si apoi facea din ele o dulceata minunata a carui gust il simt si acum...stii...Domnisoara asistenta imi aminteste de bunica mea...amandoua au aceeasi privire blanda, aceeasi caldura in ochi cand ma privesc...si ma fac sa ma simt... ma simt asa... exact ca o gutuie din dulceata."

Se pierde in zare retraind fiecare cuvant, fiecare privire a actorului si fiecare lumina pornita din ochii lui spre public. A pornit spre celalalt mal.

Cazi frumos in picioare

Este aproape de apus si soarele bate din fata. Culorile semaforului nu se vad prea bine. Trece strada si o masina il loveste. Cade mort.

Se trezeste. Este tot in barca. Moartea ii pare un sfarsit bun al unei povesti de dragoste pentru ca lasa amagirea. Se iubeau, se certau, spera. Moartea ii putea lasa ei amagirea ca exista o dragoste pura, ca s-a inselat in tot acest timp, ca ei doi erau un intreg. Gresit. Eros. Thanatos. Vezi legatura si vei vedea odata cu ea ca sunt legate, oscileaza in faza. Finalitatea unui act atrage dela sine si finalitatea celuilalt, apogeul unuia atrage apogeul celuilalt. Moartea si stropul de iubire cristalina.

Sta sa ploua. Ma intorc.

"A stat"

Nu mai ticaie. Adevarul e ca pana acum o secunda doua nici nu am realizat ca inca am ceasul la mana. Pana acum curgea timpul. Ascult ceasul. Nimic. Si nu are baterii. Il intorc din cand in cand. Nimic. Nici asa nu merge. Oare chiar a stat timpul?

Nu mai simte nici o briza desi panza ramane putin umflata. Te simti pierdut cand doresti sa ajungi undeva. El nu se simte pierdut. Intregul sau univers a devenit barca si apa ce o inconjoara. Nu are tigari. Isi doreste sa fi avut macar una. Tigarile fac timpul sa treaca.

Cate a facut si cate va mai face? Cate a pierdut si cate va mai pierde? Nu conteaza atat de mult. El face si pierde fara a numara. Sta cu ochii pe monitorul unde ii este afisat pulsul. Nu vede o linie sinusoidala, ci vede un punct ce urca si coboara. Nu este atat de important cat urca, cum si de ce, dar mai ales faptul ca nu sta. Cand aparatul nu va mai fi punctul va continua sa bata pulsul gandurilor lui, va continua sa ticaie. Acum a stat. De tot.

"Adevarul-unic sau multiplu?"-eseu. Sunt oameni de jur imprejurul unui mar rosu. Intr-o parte acesta este muscat, intr-o parte este lovit si in cea de a treia parte este curat. Privim marul. Fiecare dintre noi poate afirma un adevar privind marul: ca este lovit, muscat, curat. Vedem diferit acelasi obiect. Ocolesc marul si vad si celelalte zone ale sale. Musc si ii simt zaharul cum imi inunda gura. Facem toti acelasi lucru. Ne consultam si in sfarsit nu putem sa cadem de acord cu nici una dintre proprietatile marului. Suntem noi diferiti, dar adevaratul mar exista prin sine, el este adevarul. Ne-am pierdut in iluzia ca am muscat un mar.

Tot asa ne pierdem in numeroasele iluzii ca am ajuns sa cunoastem ceva. El nu. Nici nu mai are pretentia. Tot ce isi doreste este sa simta gustul de mar rosu, indiferent din ce ar musca. Si o tigara...

Ma uit la ceas. Tot nu ticaie. A stat.

fair play

Sta in barca si priveste de-a lungul malului. Vantul abia adie. Este o liniste de mormant ce acopera intinderea. Isi cauta reflexia in apa, dar pana si ea este absenta. Lumina difuza pare a nu avea o sursa pentru ca el priveste in sus. Poate doar constata ca lumina exista. Ea cade si da nastere unor tonuri calde ce interfera.

Se vede in fata unui om. Incearca sa ii castige increderea si simpatia. Ca intr-o partida de sah jucata doar in minte El gandeste toate mutarile si raspunsurile. Toata conversatia va avea un final:mat. Uneori joaca cinstit. Indiferent de metoda, stil, agilitate si putere de concentrare el pierde. Trisajul nu ii este strain. Isi citeste adversarul si poate anticipa. Insa pierde.

Nu jocul pare a fi problema, cat ceea ce il urmeaza. In final trebuie sa ii strangi mana adversarului si sa ii admiti victoria. Unii se ridica de la masa si pleaca. Ramane cu mana intinsa. Poate sa o retraga in liniste, se poate ridica si il poate ajunge din urma pentru a-l felicita sau poate striga dupa el. Astfel de situatii se rezolva cu mai mult sau mai putin tact. Totul depinde de cat esti de sincer. De aceasta data se ridica. Dupa ce a ramas singur se intoarce la masa. Se aseaza pe scaunul sau. Privete tabla. Mat.

Apa este acoperita de un val de ceata fina. Pluteste in deriva.
"Cum de am pierdut?"