Jurnalul unui paranoic(5-the end)

Nu am mai scris pentru ca m-au urmarit. Nu mai sunt in siguranta nici fata de mine.
Ma chemat si am acceptat. Am fost un prost. Am acceptat sa aud pentru a nu stiu cata oara acele cuvinte reci care vor vajai in mine probabil pentru totdeauna.
Un soare mai rece ca acum nu am mai simtit de mult. Ma lovea pe frunte parca in ritmul in care ea isi recita discursul. De azi nu mai sunt al ei si nu mai este a mea. Sunt al nimanui. AL NIMANUI.
Pulsul imi bate in ritm cu palpaitul lumanarii de pe birou. Se face curent. Vad ca am uitat gemul deschis iar. Geamul. De ce imi pare ca l-am mai vazut deschis asa de atatea ori inainte?
Floare uscata, banca rece, tigari, dezacord. Totul suna grav in mine si simt ruptura cum se adanceste cu fiecare inspiratie a mea. ("sari!") Imi simt grumazul incalzit de atata fumat. M-a facut sa tremur. Pentru ce? Pentru CINE? M-au urmarit. Nu e prima oara si nu va fi ultima. ("sari!) Tremur!
Da! Iti simt respiratia in ceafa si-ti simt si privirea peste umarul meu. Te uiti cum imi scriu testamentul. ("sari!") TE AUD! Poate o sa fac chiar asta. Singur. A plecat. Am mai vazut geamul deschis asa...