Jurnalul unui paranoic ( 2 )

Egoismul omoara si aprinde spiritele. Sunt egoist cand zic "AM NEVOIE DE CINEVA CARE SA AIBE NEVOIE DE MINE"? Ea este?
O vad in doua ipostaze zilnic. Noaptea imi tulbura somnul si ziua imi lumineaza drumul. Sunt agitat de calmul ce ma cuprinde. Nu inteleg si nu vreau sa inteleg pentru ca imaginatia mea se descurca de minune pana acum.
Din umbra amintirilor ma lovesc greselile ce voi urma sa le fac. Am iesit cu ea la un suc. Voi incerca sa fiu original azi. O vad coborand. Sting tigara si pe chipul meu se instaleaza acelasi zambet ce nu-l pot controla si care ma face sa par stupid. Urca. Mergem pana la singurul loc unde stiu ca gasesc savarine. De mult voiam sa fac asta.
Vorbim tampenii. Nu ma deranjeaza, dar ma gandesc intr-una ca nu sunt cele mai grozave savarine. Fac asta pentru ca stiu ca inevitabil orice alt gand m-ar duce la tradare. O vad sarutata de o umbra. Nu are chip. Ea imi zambeste sau ii zambeste? Poate ei ii plac savarinele astea.
-Hai la tine. Hai sa uitam de noi. Macar azi sa uitam amandoi. Altadata tu vei fi uitat deja de mine.
Nu ies aceste cuvinte din gura mea, oricat de mult as vrea. Nu pot. Mi-am luat gandul de la savarine si ma vad tradat. Am vazut de la inceput acea umbra care ma injunghie acum la fiecare semn ce mi-l face ea. Nu pot fi eu acolo.
Vad ce doresc si am pierdut deja. Inchid ochii si vad ce mi-am dorit si voi avea.
Imi vad conturul trasat cu creta pe asfalt.

Jurnalul unui paranoic ( 1 )

Mi-e frica sa te scriu pentru ca mi te vor citi, dar ma vor descoase oricum si povestea mea si a ei va murit degeaba. Sunt jos langa blocul meu trasat cu creta pe asfalt. Mi-e frig. Inchid ochii si incerc sa inspir. Nu pot. Se pare ca fiecare celula a mea respira individual. Deschid ochii. Vad acelasi drum ce ma ducea mereu la ea. Din reflex incep sa merg spre locul unde ne-am intalnit prima oara. Parintii...unde imi sunt parintii?Geamul...
Am mers incet initial apoi mi-am simtit parca pentru prima oara inima lovindu-mi cosul pieptului si am inceput sa maresc pasul. Este atat de profunda emotia primei intalniri. Imaginile saltului sunt inlocuite de imaginea primei ei priviri. Oare cum ma va saluta? Ne vom plimba de mana? Privesc in sus si vad un cer senin, roz. Este mai profund de atat. Este un rosu sangeriu stins. Aproape am ajuns.
Este pe banca ce va deveni a noastra si a lor si ma asteapta privind telefonul. De ce telefonul? Unde-i este privirea ce ma cauta? Ma grabesc.
Iau pozitia de drepti inaintea ei. Isi ridica ochii. Aceeasi privire ca o mana de taran ce seamana si secera. Ma nasc.
Aud primul cuvant si acesta ma umple. Arunc momentan iluzii in mine pentru ca macar una sa infloreasca in realitate. Pana la urma va pleca si voi ramane cu un buchet ofilit.

Ca gutuia-n dulceata(finalul)

Lucian:nu inteleg... nu inteleg ce are valsul(canta vreo doua acorduri de vals)...ce are tangoul(canta doua acorduri de tango)...de ce nu sunt si pentru mine?...nu inteleg...nu vad ce are poezia mea...(canta pe nishte acorduri versurile:)[Cand ploaia va-nceta/Voi fi aici, in fata ta/Iar tu venind sa nu te uiti/Ca-n ochi am lacrimi reci/Si sincera tu sa imi spui/Daca ramai sau pleci...]...de ce nu vede nimeni aceste cuvinte cand se uita prin caietul meu?(trist, arata spre public un caiet mazgalit ce era pe banca)...nu-mi vad desenele...sunt asa...ca intr-o barca...plutesc in deriva in mijlocul oceanului.Desigur, il am pe Radu, care e busola mea...el e confidentul meu... dar si asa...raman in deriva purtat de valuri...imi pare imposibil sa ajung undeva...daca ma aplec putin peste marginea barcii si privesc in apa vad un copil intr-un trup de barbat ce priveste intr-un mod ciudat la mine...si ne intrebam amandoi care reflexia cui este...Stii...cand eram mic o ajutam pe bunica sa culeaga gutuile. Ma suiam in copac si culegeam o parte, iar cele la care nu ajungeam le loveam cu un bat si cadeau. Din cele cazute unele se loveau mai tare, altele mai putin. Pe cele culese de mine si pe cele intregi din cele cazute bunicu le ducea la piata,... iar pe cele lovite sau stricate...bunica le lua...le spala si le curata...si apoi facea din ele o dulceata minunata a carui gust il simt si acum...stii...Domnisoara asistenta imi aminteste de bunica mea...amandoua au aceeasi privire blanda, aceeasi caldura in ochi cand ma privesc...si ma fac sa ma simt... ma simt asa... exact ca o gutuie din dulceata.

Ca gutuia-n dulceata(part 3)

Ofelia:stai Lucian...aaa...doar dansam si noi...
Lucian:...(senin)ma scuzati...
Lucian iese lovit parca brusc de realitate, putin trist, alb ca varul...
Liviu:stai Lucian?!...doar dansam si noi?!...bun asa... eu zic sa-i scrii un raport.
Ofelia:cum poti sa fii ma asa insensibil?! Ai vazut ce reactie a avut cand ne-a vazut?! Si mai ales cum eram cand ne-a vazut...si nu mai fi ironic, stii doar ca Lucian e...
Liviu(o intrerupe):..da, stiu. Lucian e luceafarul tau si eu am aparut tocmai cand dadea sa coboare. Hai ca eu v-am lasat porumbeilor, ma duc la mine la sectie sa vad ce-mi fac baietii...vorbim mai incolo cand termini cu telenovela asta...(si iese pe usa)
Ofelia:Hai mai Liviule si tu acum...nu te supara...(apoi singura cu fata senina)bine...vorbim mai tarziu...
Ofelia se aseaza la birou si cade pe ganduri.
In drumul sau spre iesirea din partea stanga Liviu trece pe langa Lucian care mergea cu pasi marunti, senin, de parca era in transa, intocmai unui somnambul, si il mangaie pe cap fara sa-l priveasca, cu fata serioasa, putin nervos, zicand:mult noroc baietii!
Vazandu-l pe Lucian alb la fata, Radu se sperie si se apropie de el cu emotii, tremurand putin, cu frica. Cei doi ajung aproape in acelasi timp la banca din partea stanga si se aseaza, primul fiind Lucian.
Radu(cu glas incet, tremurat):ce s-a intamplat?
Lucian(inca pierdut, in transa):nimic. Dansau.
Radu:cine? Liviu cu domnisoara asistenta?
Lucian:da.
Radu:si?ce-ai facut?
Lucian:nimic.
Radu:si ei?
Lucian:nimic.
Radu:si ce-ai iesit cu fata asta de mort de acolo?
Lucian:stii ce-ti ziceam eu mai devreme de fluturii aia si de icoana...de sentimentul ala frumos al meu?
Radu:da.
Lucian:ei bine...a murit. Cand am intrat si am vazut cum o lasase pe spate...asa cum voiam eu sa inchei dansul cu ea...atunci...atunci sentimentul meu frumos a fost pus la zid si executat. Uite-te la mine si o sa-l simti cum se duce...auzi? bate din ce in ce mai incet...
Ofelia iese din birou intrerupandu-l pe Lucian. Ii aude ultimele cuvinte.Cei doi bolnavi se comporta acum ca doi bolnavi psihic, cu dificultati in exprimare. Radu ii face semn lui Lucian ca a iesit din birou Ofelia. Acesta se intoarce spre ea si o priveste pierdut. Ofelia se apropie de cei doi incet.
Ofelia:stii...Lucian...trebuie sa-ti spun ceva.(cand ajunge aproape de banca se opreste) sunt foarte frumoase poeziile pe care le gasesc la usa...
Radu(entuziasmat):i-auzi ma...ii plac poeziile...
Ofelia:...si...
Radu:i-auzi...mai e ceva.
Ofelia: si imi plac desenele tale cu dansatorii...
Radu:i-auzi ma..si desenele...(catre Ofelia)si mai ce domnisoara?
Ofelia: Radule...te rog mult du-te tu si mai deseneaza putin cat vorbesc eu cu Lucian apoi vin sa ne uitam toti trei la desene.
Radu(ridicandu-se de pe banca si indreptandu-se spre sevalet):da...eu desenez... da de bomboane a uitat...
Ofelia se aseaza langa Lucian pe banca.
Ofelia:stii... imi esti simpatic. Imi esti drag ca propriul meu frate. Dar cu poezii si desene nu poti avea pretentii...eu...eu am nevoie de ceva mai mult...ma asculti?(Lucian a ramas inmarmurit)...ahhh... nu stiu ce-mi mai bat capul... de ce caut eu sa vad esentele ascunse... vorba lu’ Liviu...daca erai asa cum te vedeam eu nu erai aici... esti doar un copil,nu?..in trupul asta de tanar e doar un copil speriat...de unde sa stii tu de iubire...sa o simti...ce oarba am fost... hai Lucian ca acum ma duc sa vad desenele... ce ai facut?...lasa-ma sa ghicesc...dansatori...
Ofelia si Radu impietresc la sevalet. Luminile se diminueaza si se pune reflectorul pe Lucian care ia de langa banca o chitara.

Ca gutuia-n dulceata(part 2)

Lucian sta visator, pierdut pe banca...Radu se apropie.
Radu:ei bine?!... Ce a zis?... I-a placut?...ce taci ma?
Lucian(parca e in transa):vine mai incolo sa ne vada desenele.
Radu:aoleu!...si copaceii mai amarati?
Lucian:ehh...
Radu:pai ce-ai ma ca parca iar ai intrat in transa. A zis ca vine mai incolo...vine mai incolo. Ce? Astepti. Numai bine ai timp sa te gandesti ce si cum sa-i zici de dansatorii tai...
Lucian:da...desi...
Radu:desi ce?
Lucian:ehhh... vise de-ale mele...
Radu:pai spune...ce te framanta?
Lucian:nu conteaza...
Radu:hai ma... ce-s eu? Cartof prajit sau prietenul tau care are mereu sfatul salvator?
Lucian: esti radule...esti confidentul meu...dar ma tem ca de data asta nu exista nici un sfat salvator...sunt pierdut...plutesc asa in deriva ca o barcuta in mijlocul oceanului...
Radu: iar eu, busola ta, o sa te ajut sa tragi la mal...hai zi ce te macina...
Lucian:pai simt ca...adica de ceva timp imi vine sa...sa rabufnesc asa... sa urlu sa m-auda toata sectia ca... ca..
Radu:ca ce?zi odata, nu ma mai tine in suspansul asta de telenovele.
Lucian: ca IUBESC! Ca as vrea sa... sa dansez cu domnisoara asistenta(in acest moment in partea cealalta a scenei Liviu o ia in brate pe Ofelia si incepe sa danseze cu ea, in timp ce ea se amuza)...da...sa valsam prin salon ca la bal... si... si sa-i dau flori(Liviu ia o floare de pe birou si ii atinge obrazul Ofeliei cu ea). Vreau sa-i dau flori. I-as fi dat demult, dar stii doar ca nu putem iesi de aici decat in curte...iar la mine n-a mai venit nimeni de mult sa-l rog sa cumpere...de ce crezi tu ca tot scriu eu poezii? Ca desenez?
Radu:de ce?

Lucian: ca nu pot. Nu pot sa rabufnesc asa. Crede-ma ca m-as duce direct la ea, m-as pune in genunchi(in timpul asta Liviu se lasa in genunchi in fata Ofeliei care roseste) si i-as spune de ce desenez cupluri care valseaza si de ce scriu poezii despre El care asteapta pe o banca sa vada ploaia cum cade pana la capat pentru a vedea soarele rasarind dintre nori...i-as spune Radule...am valsa si i-as da flori..dar(coborand din nou cu picioarele pe pamant)...nu pot.
Radu: de ce? Cine te impiedica?
Lucian: nimeni...adica eu ma abtin...pentru ca simt asa un nod in gat si nu stiu...parca am fluturi in stomac cand ii vorbesc...de exemplu mai devreme...cand am fost sa-i arat desenul... nu stiu... cand am vazut-o...m-am pierdut...nici nu stiam de ce eram acolo...ma uitam la ea asa...ca la o icoana... si eram captivat de ochii ei...si paru ei sclipitor(in acest moment Liviu ii trece mana prin par Ofeliei)...
Radu: fluturi in stomac...icoane... hai ma ca pana una alta nici insectar si nici preot nu esti...pana la urma ce te retine?
Lucian:eu!...nu ti-am zis ca eu... mi-e rusine...ma stii doar ca-s emotiv... ca ma pierd repede...mai ales cand ma uit la ea... si ce frumos imi zambeste cand nu trebuie sa ne certam ca sa-mi iau pastilele...ai observat?
Radu:da...eu tot astept bomboanele promise ca de fiecare zice:”ia-ti pastilele acum si-ti aduc niste drajeuri mai incolo”...
Lucian:...si cand ne plimba prin curte... cand ne citeste poezii pe banca de la fantana...
Radu:auzi...eu zic sa nu mai stai aici visator ca nu rezolvi nimic...ce simti tu e ceva minunat...as vrea si eu sa am privirea din ochii tai de acum pentru cineva...bine... eu ma uit asha la bomboane...dar nu asta e ideea...ideea este ca trebuie sa te duci si sa-i spui ei ceea ce tocmai mi-ai spus.
Lucian:ehhh...cum sa fac asta?
Radu:simplu...bati la usa...intri...si te marturisesti...tot o vedeai tu ca pe o icoana...
Lucian:hai ma ca stii ca nu glumesc...bine... ma duc...da ce o sa zica?
Radu: ce poate sa zica?...nu stiu... dar de rau nu cred ca poate fi... eu spun sa incerci...
Lucian:da...dar totusi...
Radu(ridicandu-se de pe banca si ajutandu-l si pe Lucian sa se ridice):totusi-netotusi eu zic sa incerci ca n-are ce sa se intample rau...poate asa o sa stai si tu cu inima impacata..
Lucian(parca are o revelatie):ai dreptate...ce se poate intampla rau?!
Radu il conduce pana aproape de usa apoi se retrage pe scaunul de la sevalet. Lucian ajunge in pas grabit in fata usii, isi aranjeaza tinuta si intra. In acest moment Liviu o strange pe Ofelia patimas la piept si o inclina pe spate. Lucian intra. Ramane amutit. Da sa spuna ceva, dar cuvintele par sa-i ramana blocate in gat.Cei doi asistenti raman incremeniti cand il vad.Ofelia se ridica si se uita jenata la Lucian care inca e cuprins de o stare de uimire, tristete si putina revolta.

Ca gutuia-n dulceata(part 1)

Ca gutuia-n dulceata


Lista personajelor:
-Lucian-un tanar cu probleme psihice avand varsta in jur de 25 de ani internat la spitalul de nebuni “Sf. Nicolae”;
-Radu-un tanar cu probleme psihice avand varsta in jur de 31 de ani internat la spitalul de nebuni “Sf. Nicolae”;
-Ofelia-ingrijitoarea celor doi tineri, o tanara avand varsta in jur de 24 de ani, singura, putin amorezata de Liviu, dar nehotarata si instabila emotional.
-Liviu-asistent medical dintr-o alta aripa a spitalului “Sf. Nicolae”, un tanar cu varsta in jur de 26 de ani, putin indragostit de ingrijitoarea Ofelia;

Decorul:
In partea centrala, putin spre dreapta e usa ce separa cabinetul domnisoarei Ofelia de camera celor doi internati. In partea dreapta e cabinetul Ofeliei unde se gaseste un birou cu ceva hartii pe el si un scaun la birou. In partea stanga e camera celor doi internati in care sunt asezate doua sevalete si doua scaune pe care cei doi stau si deseneaza. In partea stanga a camerei lor este o banca.

In cadrul initial sunt cei doi bolnavi la sevalete, deseneaza. Domnisoara Ofelia este la biroul ei, citeste. Din partea stanga intra Liviu zambind discret.In drumul sau spre usa nu priveste la cei doi, dar il ciufuleste pe Lucian zicand:”salut baieti”.Cei isi continua activitatea, neobservadu-l pe Liviu.
Liviu ciocane la usa.
Ofelia:Intra!
Liviu:Buna ziua domnisoara asistenta Ofelia. Cum merg lucrurile la sectia mai putin grav?
Ofelia:Hai ma Liviu...Cum de ai reusit sa vii incoace?
Liviu:Ehhh... Se descurca colegu ca majoritatea s-au culcat la noi.
Ofelia:Ai mei ce fac?
Liviu(imediat):Aaaa... copiii tai sunt bine. Deseneaza. Numai bine...mai avem si noi timp sa vb de una de alta (si se apropie de Ofelia sa o ia in brate)...
Ofelia(il opreste pe Liviu):Hai ma Liviu, doar nu de asta ai venit incoace...stai intai sa-ti arat ce-am gasit aseara...
Ofelia se duce la birou, scoate o foaie de hartie si i-o da lui Liviu.Acesta citeste in timp ce in partea stanga a scenei incepe conversatia celor doi internati.

Radu catre Lucian:M-am cam plictisit de desenat... Ai mai scris vreun vers la poezia cu “soarele de dupa ploaie...”?
Lucian:da...am scris...de fapt am terminat-o deja...partea care nu o s-o ghicesti tu este locul unde este ea acum...
Radu:unde?
Lucian(serios):nu stiu... am lasat-o aseara la usa domnisoarei asistente si azi nu mai era...adica uite-te si tu, nu mai e!
Radu(se uita):da... nu mai e...da nu te vad prea vesel... stai linistit... poate a luat-o chiar ea(zambaret)...poate chiar a citit-o(smug)...pana la urma...de ce esti asa serios... parca esti captivat in foaia aia...
Lucian: e aproape gata...
Radu:ce?
Lucian: fac un desen... sper sa-i placa...
Radu:pai daca nici a tau nu i-o place... ce sa mai zic de copaceii astia amarati ai mei....da’ ce i-ai desenat?
Lucian(sfios):nu i-am desenat.... am desenat si vreau sa-i arat....stai ca oricum e aproape gata... o sa vezi...
Radu:ai desenat si vrei sa-i arati, ai scris si vrei sa-i arati... eu am impresia ca e vorba de sentimente mai profunde aici...
Lucian:e gata!(apoi catre Radu) termina ma si mai bine zi ce parere ai de desen.
Trec amandoi de aceeasi parte si analizeaza desenul.
Radu:da... e ca bataile de aripi ale unui soim...e inaltator...e revigorant...e ca si cand ti-ar spune ca poti sa nu iei medicamentele azi...e..e..
Lucian:..E un cuplu care valseaza, asta e! Oricum e mai important ce sugereaza...
Radu:aaa...vrei sa-i spui domnisoarei asistente sa schimbe radioul de pe postul de stiri pe unu cu muzica de tango, de vals, sa dansam ca la bal prin salon...
Lucian:da Radule, asa e... hai ca ma duc sa-i arat desenul...
Radu:...du-te!...
Lucian:...sper sa-i placa...
Radu:...si eu...hai intra...
Lucian:...si daca nu i-o place?
Radu:intra ma acolo ca nu te-o manca! Hai!
Lucian:Bine!....intru.
Lucian intra sfios. Prin intrarea in birou acesta capata comportamentul unui bolnav psihic, are ticuri si dificultati in exprimare.
Intre timp Liviu si Ofelia incepusera o conversatie asupra poeziei lui Lucian.
Liviu:si de cat timp scire d’astea?...
Ofelia(il intrerupe pe Liviu in sopata):taci!...(apoi normal spre Lucian):da Lucian...ce e? nu mai vreti sa desenati?... va e somn?...ce e?
Lucian(sfios):nuu...v-am desenat ceva frumos...va place?
Liviu da sa spuna ceva, parca putin ofensat de avansurile lui Lucian, dar Ofelia il intrerupe: auzi Lucian...lasa ca vin eu imediat si ma uit la desene.
Lucian(dezamagit, miorlait): dar voiam sa va uitati acum..
Liviu(ironic): Stai draga sa vedem ce-a desenat baiatu’...
Ofelia: (catre Liviu) hai ma Liviu termina...(il ia pe Lucian si il da afara pe usa zicand:)hai...du-te in salon si fiti cuminti ca vin imediat si o sa ne uitam la desene...
Lucian(dezamagit, iesind):bine...
Ofelia inchide usa dupa Lucian. Acesta merge agale pana la banca si se aseaza. Radu il priveste nelamurit.Dupa ce inchide usa Ofelia se intoarce spre Liviu. Acesta astepta explicatii, simtindu-se parca ofensat de gesturile lui Lucian vizavi de Ofelia.
Ofelia:ce? Nu-mi spune ca esti gelos pe Lucian. Stii doar ca e un baiat cu suflet curat si ca vede in mine ajutorul pe care nimeni nu mai pare acum dispus sa i-l ofere...ce vrei? Sunt floarea lui de colt pe care incearca sa o protejeze...
Liviu: si esti si floarea mea... pe care incerc sa o scot in oras de ceva timp, dar se pare ca esti prea ocupata cu baietii tai... si nu-s gelos pe baiatul tau polivalent...doar ca nu-mi mai dai asa multa atentie de la o vreme...
Ofelia:nu-i adevarat...stii doar ca fac tot posibilul sa ne vedem...stii ca tin la tine...
De aici ei continua sa vb in liniste.

Post pentru pareri...

As dori ca la acest post sa lasati toate commenturile privin intregul blog de pana acum. Este o nuvela. Urmeaza o...surpriza.

Astept deci parerile voastre privindu-l pe El, pe scriitor, pe cine vreti voi, privind modul in care am scris, imagini, clipuri, titluri..... Astept.

O zi buna si saptamana viitoare pe cei din Galati va invit la o cafea sa vb despre blog si sa il vedeti pe hartie(adica printat complet, nu manuscris pentru ca am scris pe blog direct).

Va multumesc!
ps: sugestie de titlu pentru creatia de mai jos:D

Mana mea de a ta prinsa...

Barca ajunge la mal. Imaginea Ei nu este forte clara, dar umezeala ochilor lui este atat de reala! Ea trebuie sa fie, recunosc oricand acea umbra. Stai! Pare ca imaginea ei se pierde printre copaci. Sare din barca si incepe sa alerge pe plaja inspre padure. O nota vibrata incepe sa sune. Apoi un tempo alert ii suna in cap. Stai!!!

Cele doua siluete abia se mai deslusesc depe plaja. Cea din fata se departeaza mai incet, insa e din ce in ce mai fada, iar baiatul se vede alergand spre Ea. Muzica.... muzica e divina:viori pentru ritm, pian pentru melodie si talgerele pentru a zgudui fiinta.

Cand cele doua siluete nu se vor mai vedea muzica va inceta si din padure doar vocea lui se va mai auzi:
"Si as vrea eu sub un nuc
S-adormim noi doi intinsi,
Iara cerul plin de stele
Sa-l privim prin ochii-nchisi.

Si sa stam pe plaja-ntinsa,
Mana mea de a ta prinsa,
Rasaritul de devreme
Sa-l privim noi printre gene.

Si sa stam intinsi la umbra
Unei salcii plangatoare,
Iar prin ochii larg inchisi
Sa privim din nou spre soare.

Si apoi in cimitir
Sa ne ducem la mormantul
Unde-am ingropat iubirea,
Sa dam de pe el pamantul,
Sa deschidem sarcofagul
Si s-o scoatem iar afara,
Sa vedem cu ochii-nchisi
Dulci culori de primavara,
Sa ne ducem iar la locul
Unde-ntai ne-am cunoscut
Si-apoi sa deschidem ochiul
Sa vedem ce n-am vazut."

-SFARSIT-