Ca gutuia-n dulceata(part 2)

Lucian sta visator, pierdut pe banca...Radu se apropie.
Radu:ei bine?!... Ce a zis?... I-a placut?...ce taci ma?
Lucian(parca e in transa):vine mai incolo sa ne vada desenele.
Radu:aoleu!...si copaceii mai amarati?
Lucian:ehh...
Radu:pai ce-ai ma ca parca iar ai intrat in transa. A zis ca vine mai incolo...vine mai incolo. Ce? Astepti. Numai bine ai timp sa te gandesti ce si cum sa-i zici de dansatorii tai...
Lucian:da...desi...
Radu:desi ce?
Lucian:ehhh... vise de-ale mele...
Radu:pai spune...ce te framanta?
Lucian:nu conteaza...
Radu:hai ma... ce-s eu? Cartof prajit sau prietenul tau care are mereu sfatul salvator?
Lucian: esti radule...esti confidentul meu...dar ma tem ca de data asta nu exista nici un sfat salvator...sunt pierdut...plutesc asa in deriva ca o barcuta in mijlocul oceanului...
Radu: iar eu, busola ta, o sa te ajut sa tragi la mal...hai zi ce te macina...
Lucian:pai simt ca...adica de ceva timp imi vine sa...sa rabufnesc asa... sa urlu sa m-auda toata sectia ca... ca..
Radu:ca ce?zi odata, nu ma mai tine in suspansul asta de telenovele.
Lucian: ca IUBESC! Ca as vrea sa... sa dansez cu domnisoara asistenta(in acest moment in partea cealalta a scenei Liviu o ia in brate pe Ofelia si incepe sa danseze cu ea, in timp ce ea se amuza)...da...sa valsam prin salon ca la bal... si... si sa-i dau flori(Liviu ia o floare de pe birou si ii atinge obrazul Ofeliei cu ea). Vreau sa-i dau flori. I-as fi dat demult, dar stii doar ca nu putem iesi de aici decat in curte...iar la mine n-a mai venit nimeni de mult sa-l rog sa cumpere...de ce crezi tu ca tot scriu eu poezii? Ca desenez?
Radu:de ce?

Lucian: ca nu pot. Nu pot sa rabufnesc asa. Crede-ma ca m-as duce direct la ea, m-as pune in genunchi(in timpul asta Liviu se lasa in genunchi in fata Ofeliei care roseste) si i-as spune de ce desenez cupluri care valseaza si de ce scriu poezii despre El care asteapta pe o banca sa vada ploaia cum cade pana la capat pentru a vedea soarele rasarind dintre nori...i-as spune Radule...am valsa si i-as da flori..dar(coborand din nou cu picioarele pe pamant)...nu pot.
Radu: de ce? Cine te impiedica?
Lucian: nimeni...adica eu ma abtin...pentru ca simt asa un nod in gat si nu stiu...parca am fluturi in stomac cand ii vorbesc...de exemplu mai devreme...cand am fost sa-i arat desenul... nu stiu... cand am vazut-o...m-am pierdut...nici nu stiam de ce eram acolo...ma uitam la ea asa...ca la o icoana... si eram captivat de ochii ei...si paru ei sclipitor(in acest moment Liviu ii trece mana prin par Ofeliei)...
Radu: fluturi in stomac...icoane... hai ma ca pana una alta nici insectar si nici preot nu esti...pana la urma ce te retine?
Lucian:eu!...nu ti-am zis ca eu... mi-e rusine...ma stii doar ca-s emotiv... ca ma pierd repede...mai ales cand ma uit la ea... si ce frumos imi zambeste cand nu trebuie sa ne certam ca sa-mi iau pastilele...ai observat?
Radu:da...eu tot astept bomboanele promise ca de fiecare zice:”ia-ti pastilele acum si-ti aduc niste drajeuri mai incolo”...
Lucian:...si cand ne plimba prin curte... cand ne citeste poezii pe banca de la fantana...
Radu:auzi...eu zic sa nu mai stai aici visator ca nu rezolvi nimic...ce simti tu e ceva minunat...as vrea si eu sa am privirea din ochii tai de acum pentru cineva...bine... eu ma uit asha la bomboane...dar nu asta e ideea...ideea este ca trebuie sa te duci si sa-i spui ei ceea ce tocmai mi-ai spus.
Lucian:ehhh...cum sa fac asta?
Radu:simplu...bati la usa...intri...si te marturisesti...tot o vedeai tu ca pe o icoana...
Lucian:hai ma ca stii ca nu glumesc...bine... ma duc...da ce o sa zica?
Radu: ce poate sa zica?...nu stiu... dar de rau nu cred ca poate fi... eu spun sa incerci...
Lucian:da...dar totusi...
Radu(ridicandu-se de pe banca si ajutandu-l si pe Lucian sa se ridice):totusi-netotusi eu zic sa incerci ca n-are ce sa se intample rau...poate asa o sa stai si tu cu inima impacata..
Lucian(parca are o revelatie):ai dreptate...ce se poate intampla rau?!
Radu il conduce pana aproape de usa apoi se retrage pe scaunul de la sevalet. Lucian ajunge in pas grabit in fata usii, isi aranjeaza tinuta si intra. In acest moment Liviu o strange pe Ofelia patimas la piept si o inclina pe spate. Lucian intra. Ramane amutit. Da sa spuna ceva, dar cuvintele par sa-i ramana blocate in gat.Cei doi asistenti raman incremeniti cand il vad.Ofelia se ridica si se uita jenata la Lucian care inca e cuprins de o stare de uimire, tristete si putina revolta.