Ca gutuia-n dulceata(part 3)

Ofelia:stai Lucian...aaa...doar dansam si noi...
Lucian:...(senin)ma scuzati...
Lucian iese lovit parca brusc de realitate, putin trist, alb ca varul...
Liviu:stai Lucian?!...doar dansam si noi?!...bun asa... eu zic sa-i scrii un raport.
Ofelia:cum poti sa fii ma asa insensibil?! Ai vazut ce reactie a avut cand ne-a vazut?! Si mai ales cum eram cand ne-a vazut...si nu mai fi ironic, stii doar ca Lucian e...
Liviu(o intrerupe):..da, stiu. Lucian e luceafarul tau si eu am aparut tocmai cand dadea sa coboare. Hai ca eu v-am lasat porumbeilor, ma duc la mine la sectie sa vad ce-mi fac baietii...vorbim mai incolo cand termini cu telenovela asta...(si iese pe usa)
Ofelia:Hai mai Liviule si tu acum...nu te supara...(apoi singura cu fata senina)bine...vorbim mai tarziu...
Ofelia se aseaza la birou si cade pe ganduri.
In drumul sau spre iesirea din partea stanga Liviu trece pe langa Lucian care mergea cu pasi marunti, senin, de parca era in transa, intocmai unui somnambul, si il mangaie pe cap fara sa-l priveasca, cu fata serioasa, putin nervos, zicand:mult noroc baietii!
Vazandu-l pe Lucian alb la fata, Radu se sperie si se apropie de el cu emotii, tremurand putin, cu frica. Cei doi ajung aproape in acelasi timp la banca din partea stanga si se aseaza, primul fiind Lucian.
Radu(cu glas incet, tremurat):ce s-a intamplat?
Lucian(inca pierdut, in transa):nimic. Dansau.
Radu:cine? Liviu cu domnisoara asistenta?
Lucian:da.
Radu:si?ce-ai facut?
Lucian:nimic.
Radu:si ei?
Lucian:nimic.
Radu:si ce-ai iesit cu fata asta de mort de acolo?
Lucian:stii ce-ti ziceam eu mai devreme de fluturii aia si de icoana...de sentimentul ala frumos al meu?
Radu:da.
Lucian:ei bine...a murit. Cand am intrat si am vazut cum o lasase pe spate...asa cum voiam eu sa inchei dansul cu ea...atunci...atunci sentimentul meu frumos a fost pus la zid si executat. Uite-te la mine si o sa-l simti cum se duce...auzi? bate din ce in ce mai incet...
Ofelia iese din birou intrerupandu-l pe Lucian. Ii aude ultimele cuvinte.Cei doi bolnavi se comporta acum ca doi bolnavi psihic, cu dificultati in exprimare. Radu ii face semn lui Lucian ca a iesit din birou Ofelia. Acesta se intoarce spre ea si o priveste pierdut. Ofelia se apropie de cei doi incet.
Ofelia:stii...Lucian...trebuie sa-ti spun ceva.(cand ajunge aproape de banca se opreste) sunt foarte frumoase poeziile pe care le gasesc la usa...
Radu(entuziasmat):i-auzi ma...ii plac poeziile...
Ofelia:...si...
Radu:i-auzi...mai e ceva.
Ofelia: si imi plac desenele tale cu dansatorii...
Radu:i-auzi ma..si desenele...(catre Ofelia)si mai ce domnisoara?
Ofelia: Radule...te rog mult du-te tu si mai deseneaza putin cat vorbesc eu cu Lucian apoi vin sa ne uitam toti trei la desene.
Radu(ridicandu-se de pe banca si indreptandu-se spre sevalet):da...eu desenez... da de bomboane a uitat...
Ofelia se aseaza langa Lucian pe banca.
Ofelia:stii... imi esti simpatic. Imi esti drag ca propriul meu frate. Dar cu poezii si desene nu poti avea pretentii...eu...eu am nevoie de ceva mai mult...ma asculti?(Lucian a ramas inmarmurit)...ahhh... nu stiu ce-mi mai bat capul... de ce caut eu sa vad esentele ascunse... vorba lu’ Liviu...daca erai asa cum te vedeam eu nu erai aici... esti doar un copil,nu?..in trupul asta de tanar e doar un copil speriat...de unde sa stii tu de iubire...sa o simti...ce oarba am fost... hai Lucian ca acum ma duc sa vad desenele... ce ai facut?...lasa-ma sa ghicesc...dansatori...
Ofelia si Radu impietresc la sevalet. Luminile se diminueaza si se pune reflectorul pe Lucian care ia de langa banca o chitara.