Lucian:nu inteleg... nu inteleg ce are valsul(canta vreo doua acorduri de vals)...ce are tangoul(canta doua acorduri de tango)...de ce nu sunt si pentru mine?...nu inteleg...nu vad ce are poezia mea...(canta pe nishte acorduri versurile:)[Cand ploaia va-nceta/Voi fi aici, in fata ta/Iar tu venind sa nu te uiti/Ca-n ochi am lacrimi reci/Si sincera tu sa imi spui/Daca ramai sau pleci...]...de ce nu vede nimeni aceste cuvinte cand se uita prin caietul meu?(trist, arata spre public un caiet mazgalit ce era pe banca)...nu-mi vad desenele...sunt asa...ca intr-o barca...plutesc in deriva in mijlocul oceanului.Desigur, il am pe Radu, care e busola mea...el e confidentul meu... dar si asa...raman in deriva purtat de valuri...imi pare imposibil sa ajung undeva...daca ma aplec putin peste marginea barcii si privesc in apa vad un copil intr-un trup de barbat ce priveste intr-un mod ciudat la mine...si ne intrebam amandoi care reflexia cui este...Stii...cand eram mic o ajutam pe bunica sa culeaga gutuile. Ma suiam in copac si culegeam o parte, iar cele la care nu ajungeam le loveam cu un bat si cadeau. Din cele cazute unele se loveau mai tare, altele mai putin. Pe cele culese de mine si pe cele intregi din cele cazute bunicu le ducea la piata,... iar pe cele lovite sau stricate...bunica le lua...le spala si le curata...si apoi facea din ele o dulceata minunata a carui gust il simt si acum...stii...Domnisoara asistenta imi aminteste de bunica mea...amandoua au aceeasi privire blanda, aceeasi caldura in ochi cand ma privesc...si ma fac sa ma simt... ma simt asa... exact ca o gutuie din dulceata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu