Cu pensula in vopsea

-Ai sarutat vreodata o straina?
-Nu.
-Iti place sa crezi asta...

Cate a ajuns oare sa cunoasca pana in maduva existentei lor? Niciuna. Dar a sarutat. A sarutat la fel de aprins de fiecare prima data, de la primul gest schitat. Nu stia niciodata cine e, dar astepta conturarea unui portret al Ei. Era partial artistul ce o crea, partial audienta din spate, iar mai tarziu ajungea sa fie "mazgalitorul".

Artistul din el avea rolul de a crea un portret cat mai apropiat de al Ei. El avea culorile. Cand lumina era proasta el era omul cu imaginatie ce trebuia sa completeze desenul cu tonurile minunate ce-i lipseau originalului. Si pana la urma era sincer. In final desenul semana cu ceea ce avea in fata, dar ea nu semana cu ce era desenat.

Audienta era partea sa ce se bucura la fiecare noua linie trasata de artist. Era starea de spirit ce lua nastere prin conturarea fiecarui nou detaliu. Artistul avea ochii si mana, dar audienta avea aprobarea si dezaprobrea.

Iar in momentul in care ochiul audientei isi da seama ca ceea ce vede nu este Ea ci o straina, in clipa in care dezaproba, artistul se preschimba in cea mai urata forma a sa:"mazgalitorul". Practic in acest moment portretul ce surprindea pana acum in comparatie cu originalul se transforma intr-o caricatura banala. Toti suntem la nevoie "mazgalitori", insa bunul simt l-a invatat ca in momentul in care devii mazgalitor o faci doar pentru propria ta audienta, iar pe ceilalti ii lasi pur si simplu cu un portret neterminat.

Si a pictat...