lumini si umbre

Era un suflet gol plimbator. Din nou o foaie goala in fata lui si se trezeste iar cu B-ul in mana. De data asta e hotarat sa fie mai atent. Incepe cu axa de simetrie a capului. O imparte in trei: partea de jos o va umple cu un "te iubesc" ce ea il va spune, in cea de mijloc va pune nasul ei turtit de obrazul lui la primul sarut, apoi ochii in care se va pierde de atatea ori pe linia de mai sus si dupa ei fruntea sub care o va gasi pierduta. Cei de langa il privim trasand cu o mina atat de dura un contur atat de fin. Dar este precis. Privim la amandoi. Inca nu a ispravit drumul pana la banca, dar conturul este dat.

O priveste pierdut si in ochii lui se vede speranta ce o arunca inaintea pasilor sai. Fiecare om se aseaza pe banca din diverse motive. El s-a asezat pentru a se odihni, a contempla si a se pierde. Cand esti pe banca te separi de lume. Esti tu si restul. Banca este un loc public in care individul intra si priveste viata pulsand pe langa el. El se simtea mort. S-a asezat candva pentru a se rupe de noi, dar mai ales de Ea.

O vedea asezata pe locul lui. Aceleasi trasaturi angelice pe scheletul demonic. Ochii sai capteaza detaliile unul cate unul. Mana lui fixeaza schita. O striga, dar este acoperit de un zgomot de fundal. Prima conversatie a cazut. Ploua. Un moment mai tarziu este soare si privirile se intalnesc. Ceva izbucneste in el. O saruta. Ii raspunde. Urmeaza o serie de degradeuri frumoase, un joc nebun de lumini si umbre. Portretul pare acum angelic. Nu seamana cu al Ei pentru ca Ea are ochii reci. Fata de pe banca ii zambeste. El calca tot mai apasat pentru a ajunge la ea si lasa ochii pe foaie pentru a pune unele accente. Atunci cand faci un portret trebuie sa fii rabdator si precis. Nu dai cu radiera. Stersul si intinderea hasurilor cu degetul dau efectul de kitch.


Ajunge langa banca. Ridica privirea din foaie si o vede. Sta jos cu ochii in pamant. Parul ii atarna ca o salcie plangatoare. Nu intelege. Acum a ajuns. Acum sunt nori iar si abia acum vede asezati niste straini pe banca lor. Fete sterse. Ce cauta ei? Nu are importanta. De ce nu ma priveste acum? Cine a dat lumina mai incet? Ea. Statea pe banca si strangea manerul ei. Ramane mut si se gandeste daca nu cumva o loveste parca in crestetul capului amintirea rece a lor. Isi ridica privirea si priveste prin el. Rosteste un mesaj parca pentru nimeni. Simte gol.


El s-a ridicat de pe banca. Nu poti muri acolo, dar te poti pierde pana si de tine. E un fel de moarte clinica. In aceasta iluzie ti se arata lumina de dincolo. Esti ca un calculator pus pe stand-by. Vezi focul viu, izvorul vietii si delta sa. Experienta te lasa totusi cu intrebarea:"Era imaginea Ei in forma pura sau contrastul?".


Il chinuie gandul:"O salvez sau o ingrop?"